MTS a dezvăluit ieri cum a porționat sacul cu cei 89.200.000 de lei pentru bugetele pe 2009 ale celor 62 de federații. Cel mai bine stă atletismul, cu o sumă aproape dublă față de următoarea „clasată”, canotajul, în timp ce forul de aikido și cel de scrabble încheie plutonul, cu 40.000 de lei. Interesant e că handbalul, disciplină care are în acest an CM feminin, calificări pentru Euro atât la masculin, cât și la fete, plus alte campanii de calificare la competiții internaționale la nivel de tineret și juniori, a primit o sumă mai mică cu peste 1.500.000 de lei față de baschet. „Federația de baschet poate fi un model de a promova sportul resÂpectiv în țară. Sute de panouri mobile se află peste tot în țară, și alte sute sunt gata să plece și să fie montate în diferite zone ale orașelor și chiar între blocuri. Am apreciat foarte mult acest aspect legat de sportul de masă. La alte federații nu au existat astfel de proiecte”, a explicat Octavian Bellu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER